Proiecte ecologice, ECOLO – activităţi ecologice pentru şcolari
Competenţe şi experienţe de interpretare a naturiiˮ, în cadrul căruia Gimnaziul a participat împreună cu alte 9 şcoli, implicând elevii în cursuri de instruire, excursii, concurs proiecte ecologice creativitate, tabără de vară.

Scopul acestor activități a fost de a semăna în inimile copiilor dragostea de frumos şi dorinţa de a contribui la păstrarea și promovarea moştenirii pe care o avem, a valorilor noastre naturale şi culturale.
Studiu de caz: Mașcăuți — între trecut, prezent și viitorˮ.

În cadrul acestui eveniment au participat elevi şi profesori din 4 localităţi. Elevii au studiat şi au prezentat date despre valoarea satului și a Rezervației în ansamblu, despre riscurile de degradare ale patrimoniului, problemele cu care se confruntă localnicii, dar și soluții pentru rezolvarea acestora. Aşa cum proiecte ecologice cuvine, pe final de Conferinţă, s-a dat citire unei Rezoluții, care este de proiecte ecologice un mesaj către autorități dar și către întreaga comunitate de a nu fi indiferenți față de mediul înconjurător.

O expoziție realizată de elevii Gimnaziului Mașcăuți, dedicată patrimoniului localităţii, a accentuat importanţa temei şi necesitatea de a interveni în valorificarea şi conservarea monumentelor naturale, culturale, precum și a tradiţiilor locale. La finalul acestui proiect, s-a îndeplinit o mare dorinţă, pe care atât profesorii cât şi elevii au avut-o de mult timp: amenajarea spaţiilor verzi pe teritoriul gimnaziului.
23 IDEI UTILE CU STICLE DE PLASTIC
Astfel, datorită micro-grantului obţinut în cadrul aceluiaşi proiect, cu suportul autorităţilor locale, dar şi cu străduinţa comunităţii, parcul gimnaziului a fost revitalizat, fiind îmbogăţit cu noi specii de plante: arbori şi arbuşti, plante ierboase, fiind instalate bănci şi coşuri de gunoi.
A fost o muncă de echipă, la toate etapele de implementare ale proiectului fiind implicaţi elevii şi angajaţii gimnaziului, care s-au implicat cu drag, dând dovadă de responsabilitate, creativitate, sârguință.
Astfel de proiecte sunt foarte importante, ele contribuie la creşterea nivelului de cultură ecologică al elevilor, la îmbunătăţirea aspectului peisagistic al instituției, precum și la educarea estetico-ecologică a elevilor — afirmă dna Elena Carțân, proiecte ecologice local proiecte ecologice proiectului, prof.

Text: Elena Scobioală.